Interviu cu Sensei Mihai Apan 6 DAN despre arbitrajul în Karate Tradițional

Domnule Mihai Apan, sunteți Antrenor emerit, Vicepreședinte al World Fudokan Federation și recunoscut ca ”Părinte al karate-ului sătmărean”, pe care l-ați adus din studenție, de la Timișoara, începând cu 1982. Știm că ați câștigat în repetate rânduri campionate în Statele Unite în zonalele de la ”Great Lakes Region”, urmate de câștigarea de alte titluri importante precum cel de campion al SUA la proba kumite pe echipe, alte locuri pe podium la Enbu și lista poate continua.

Astăzi am dori să adresăm însă o serie de întrebări Arbitrului internațional în Karate Tradițional, Mihai Apan, care știm că vede în Arbitru cu mult dincolo de calitatea de expert tehnic în judecarea unei competiții de kumite ori de kata.

Care este profesia dintre cele cunoscute și exercitate astăzi, cu care ați asocia activitatea unui arbitru de Karate Tradițional?
În general, atunci când practici karate în sensul că ai o vechime și poţi să ai pretenţia că ai ajuns să cunoști karate-ul, orice meserie sau ocupaţie este compatibilă cu cunoștinţele pe care studiul karate-ului le oferă.
Am rămas chiar surprins de câte similarităţi de abordare există între karate și viaţa de zi cu zi. Referitor la activitatea de arbitru, cel mai important lucru este să cunoști în detaliu toate regulamentele și protocoalele necesare și apoi să-ţi impui o gândire, analiză și capacitate de decizie imparţială. Deci aș spune că cel care trebuie să aibă aceste calităţi ar fi un judecător.

Când ați început să arbitați și care au fost pașii carierei de arbitru internațional de astăzi?
Am început să arbitrez în Statele Unite. În 1992 am decis să rămân în Chicago, unde am găsit tot ceea ce era necesar să am un trai decent, adică un loc de muncă și un club de karate. Practicarea karate-ului am început-o în România în timpul facultăţii, la Timișoara, în 1978. Deci în 1992 când am ajuns la Chicago aveam deja centura neagră, deci o oarecare experienţă. Am menţionat „o oarecare” deoarece înţelegerea detaliată a karate-ului, începe doar după centura neagră 1 Dan. Când am ajuns în America, aveam ceva experienţă în arbitraj dar eram încă departe de un arbitru experimentat. Aici la JKA Chicago, avându-l ca antrenor pe sensei Shojiro Sugiyama am început să înţeleg adevăratul sens al karate-ului.
Au urmat competiţiile locale și cele din „Zona Marilor Lacuri” unde de obicei intram în competiţie la seniori/avansaţi și eram arbitru la începători și categoriile intermediare. Au urmat stagiile de vară de la San Diego conduse de sensei Hidetaka Nishiyama, unde ne întâlneam cu sensei Dan Stuparu, sensei Ilija Jorga și sensei Vladimir Jorga. Stagiile de vară de la San Diego, California au fost de fapt adevărate școli de „coaching” și „judging” care se terminau cu examene. Așa am ajuns coach și arbitru categoria „C”. Aceasta a fost de fapt prima validare a calificării de arbitru. Au venit apoi participarea la Competiţii Mondiale unde am continuat cu studiul arbitrajului la stagiile de arbitraj care se organizau la aceste competiţii.

Cam cât durează pregătirea unui arbitru pentru competiții de nivel internațional?
În karate, spre deosebire de alte discipline sportive, a fi un bun arbitru înseamnă a fi un bun sportiv în prealabil, deoarece a evalua o tehnică înseamnă a simţi acea tehnică, fie că este vorba de Kata, Kumite, Enbu...
Asta înseamnă că un bun arbitru înseamnă a fi avut o carieră sportivă, înseamnă a fi foarte obiectiv și sincer cu el însuși, pentru a putea lua o decizie corectă în fracţiuni de secundă.

Dacă cei care ar vrea să înceapă cariera de arbitru ar dori să știe dacă există o diferență fundamentală între pregătirea unui Shu-shin și a unui Fuku-shin, de exemplu, ce i-ați spune?
Există o deosebire protocolară și procedurala intre Fuku-shin și Shu-shin. Asemănarea este ca în ambele cazuri trebuie să fii în stare să fii obiectiv, să fii onest, să apreciezi o situaţie și să fii capabil de o decizie instantanee și să conștientizezi faptul că Shu-shin și cu cei 4 Fukushin sunt o echipă care conlucrează în luarea unei decizii rapide și corecte. Deosebirea este ca în cadrul acestei echipe, Fuku-shin este cel care își aduce contribuţia la decizia finală și transmite opinia
lui către Shu-shin prin semnalele protocolare stabilite de regulament. El trebuie să reacţioneze imediat și cât mai corect. Fuku-shin, pe lângă faptul că trebuie să urmărească îndeaproape ce se întâmplă pe spaţiul de luptă, recepţionează informaţiile primite de la cei 4 Fuku-shin, analizează instantaneu cele 4 informaţii, le suprapune peste propria opinie și ia decizia finală. Este deci evident că Shu-shin are nevoie de cea mai mare experienţă.
Deci pentru o carieră în arbitraj, trebuie să fii un foarte bun Fuku-shin (arbitru de colţ) după care poţi să începi să studiezi, pentru ca să devii un Shu-shin.

Ce vă place în mod deosebit în arbitrarea unei competiții?
În mod normal din primele momente poţi să realizezi în mare măsură cine va fi câștigătorul dar bineînţeles sunt posibile și răsturnări de situaţii. Îmi place în mod deosebit când văd sportivi care sunt capabili să-și învingă teama și pot câștiga în faţa unor sportivi mai bine cotaţi. Există cazuri în care văd copii care au o voinţă și o determinare deosebită și care la faza de copii, începători nu sunt capabili să devine campioni, dar continua să se antreneze, să vină la competiţii și ajung sportivi de valoare. Cunosc sportivi de care îmi aduc aminte de pe vremea când erau copii și acum după câţiva ani de muncă asiduă, sunt niște sportivi ce posedă calităţi deosebite, și chiar dacă nu le știu numele îi cunosc după fețe. Sunt exemple de sportivi din: Rusia, Italia, Cipru, România, Serbia...

Care sunt calitățile cele mai importante ale unui arbitru foarte bun și căror situații speciale dintr-un meci/competiție răspund ele?
Cea mai importantă calitate pe care un arbitru trebuie să o posede este sinceritatea, imparţialitatea. Sensei Dan Stuparu avea o vorbă: „este acceptabil să greșești, deoarece a greși face parte din natura umană, dar când apare aspectul intenţional, „greșeala” nu poate fi acceptată”.

Aveți un model de arbitru – o personalitate care v-a impresionat și care v-a influențat prin pregătire, abilități speciale etc.?
Dacă m-aș referi la perioada în care de fapt am învăţat să arbitrez, l-aș pomeni pe sensei Joe Gonzales care era senpai la dojo-ul nostru la JKA of Chicago, care arbitra într-o manieră de parcă era și el unul dintre competitori. Sensei Gonzales a fost multiplu campion naţional al Statelor Unite și membru în lotul naţional american.
Sensei Dan Stuparu a fost unul dintre cei mai experimentaţi arbitri pa care i-am văzut.

În discuțiile anterioare ați făcut o referire ce pare – și chiar este, de fapt – greu de înțeles în afara profesiunii de arbitru – cităm din memorie: ”Pe lângă aspectele tehnice mai sunt și cele de atitudine, de mentalitate, etc...”. Vreți să subliniați că un excelent tehnician este insuficient pentru un arbitru…. Ce voiați să spuneți cu ”aspectul de atitudine” care merită luat în seamă între competențele unui arbitru bun?

Da, un excelent tehnician nu înseamnă neapărat un arbitru foarte bun. Un arbitru bun, pe lângă experienţă, trebuie să fie cu sufletul aproape de sportiv. Să impună respect și autoritate, dar nu neapărat prin presiune psihică sau agresivitate verbală. De
asemenea, un bun arbitru trebuie să uite ce naţionalitate are. Chiar și când diferenţa este minimală între doi competitori și dacă unul dintre ei este din ţara ta, dar celălalt este mai bun, acela trebuie să fie declarant învingător.

Partea cu mentalitatea – ”aspectul privind mentalitatea” este încă și mai provocator atunci când vorbim despre un arbitru de Karate Tradițional – la ce vă referiți, de fapt?
Ceea ce cred eu că face diferenţa între Karate Tradiţional și Karate Sportiv este mentalitatea și determinarea. Însuși descrierea unui Ippon în regulamentul de Karate Tradiţional definește această diferenţă.
Ippon înseamnă:
  - Todome Waza sau “finishing blow” executată cu o postură corectă a corpului,
  - Ka-atsu adică presiune maximă a corpului pe sol,
  - Kime adică o contracţie finală instantanee,
  - Sun Dome, adică finalizare exact înainte de a atinge ţinta,
  - Zan Shin o continuare a focusului mental după terminarea acţiunii fizice.

Aceasta definiţie este valabilă, indiferent de probă: Kumite, Kata, Enbu, etc.. Ei bine, execuţia din partea sportivului dar și observarea și evaluarea din partea arbitrului, înseamnă mentalitate. Fără să jignesc pe nimeni, am convingerea că în momentul în care ești un arbitru experimentat în Karate Tradiţional, poţi arbitra ușor în Karate Sportiv. Invers este foarte dificil…

Care ar fi precondițiile angajării unei cariere de arbitru în Karate Tradițional – vârstă, experiență de practică? Calitățile speciale ale competenței de arbitru nu pot exista exista, de exemplu, la un nepracticant de karate? Să zicem că vorbim despre un practicant de box care învață denumiri și recunoaște și tehnicile utilizate….
Din punctul meu de vedere este exclusca, nefiind un practicant experimantat de Karate Tradiţional, să poţi deveni un arbitru bun de Karate Tradiţional. Cred că răspunsul la întrebarea precedenta explică aceasta.
Condiţiile “sine qua non” sunt: să practici în mod serios karate tradiţional, să participi în competiţii, să depășești faza de a practică și să studiezi până când înţelegi detaliat karate-ul după care poţi să abordezi studiul tehnicii de arbitraj. Sensei Shojiro Sugiyama avea o vorbă: “În clubul nostru există două feluri de membri: clienţi și studenţi. Clienţii sunt cei care vin și își plătesc cotizaţia și așteaptă să primească ceva în schimb. Studenţii sunt cei care se implica în studierea karate-ului și
pun întrebări atunci când nu înţeleg ceva și așteaptă răspunsuri pentru a putea înţelege”.

Ce ziceți de ideea unei școli de ARBITRAJ PENTRU JUNIORI, copii sub 16-18 ani, care să arbitreze, sub supraveghere la început, colegi de-ai lor în competiții. Cum ar suna un astfel de proiect pentru pregătirea unui lot excepțional de arbitri internaționali români pentru vârsta senioratului, care să vină cu o experiență de practicant atât de karate, cât și de arbitraj încă din vremea junioratului?
Juniorii pot să înţeleagă aspectul protocolar, limbajul de specialitate, semnele care se practică între Kansa, Shu-shin, respectiv Fuku-shin, dar vor avea probleme cu aspectul de evaluare corectă și matură a unui punct, dar și cu capacitatea de a lua o decizie rapidă, aproape instantanee, corectă și imparţială.
Este ca și cum ai încerca să creezi profesori din elevi de școala generală, sau directori de fabrică din ingineri stagiari… Nu uitaţi că abia după ce ai ajuns la nivelul de centură neagră ai capacitatea de a începe adevăratul studiu al karate-ului. Poate în cazul Karate-ului Sportiv este posibil să creezi arbitri din juniori dar în cazul Karate-ului Tradiţional nu aș sprijini o astfel de idee.

Ce le-ați spune unor practicanți de karate care se gândesc la o posibilă carieră în arbitraj?
A încerca să devii arbitru în Karate Tradiţional înainte de a înţelege cu adevărat karate-ul, este un insucces garantat. Soluţia este: grăbește-te încet…

Se poate spune că există o breslă a arbitrilor în România – o comunitate cu o identitate aparte?
În România, prin preocuparea deosebită a lui Sensei Dan Stuparu, avem o comunitate de arbitrii foarte experimantați, poate printre cei mai experimantați în Europa și lume, mă refer la Karate Tradiţional și la Fudokan. Putem deci spune fără nici o ezitare ca în România există o breslă a arbitrilor cu o identitate aparte.

Există întrebări care ar mai putea fi adresate pentru completarea acestui interviu? Ce alte probleme considerați că ar mai trebui acoperite din perspectiva unui arbitru internațional?
Aș încheia cu un sfat adresat tuturor celor care practică și studiază karate. Aplică principiile karate-ului în toate situaţiile pe care viaţa ţi le oferă. Am fost într-o multitudine de situaţii ca de exemplu: interviuri pentru un job, discuţii cu șefi sau subalterni, cu prieteni, negocieri, relaţii apropiate, etc… situaţii care nu implica neapărat o luptă, dar în care am fost surprins de cât de mult te pot ajuta principiile din karate.
Deci sfatul meu pentru toţi este: absolut tot ceea ce faceţi, să faceţi cu pasiune, pentru că practicând și studiind karate aveţi șansa să cunoașteţi cea mai completă lecţie de viaţă.
 

---

Interviu realizat de: Valeriu Sofronie, 2DAN
Articol aparut in "Revista de Karate Traditional" - numarul 2 - revista editata de ACS Mind & Body.