TERAPIE PRIN KARATE
Revista de Karate Traditional #1
autor: Conf. Dr. Ștefan Stănciugelu
„Am început recent niște studii în acest sens, privitoare la stress și depresie. Karate-ul este una dintre metodele prin care putem lupta împotriva acestor probleme. Am început o nouă disciplină dedicată persoanelor cu handicap mintal, paraplegicilor, persoanelor cu probleme de natură vizuală sau auditivă, chiar și persoanelor care suferă de Sindromul Down. Am fost parte a unui astfel de program în Long Island University din Brooklin și am observat un program brazilian cu rezultate excelente în acest sens pentru copiii cu Sindromul Down. Competiția este adaptată la nivelul lor, oferindu-le și lor posibilitatea de a practica acest sport. Desigur că sunt rezultate pozitive asupra sănătății lor.”
(Sensei Vladimir Jorga, 9 DAN, Ziarul Piatra Neamț, 29 Martie 2016)
”Este ceva ce noi recomandăm și veteranilor noștri, peste 50 de ani, să continue antrenamentul de karate.”
(Sensei Vladimir Jorga, 9 DAN, Ziarul Piatra Neamț, 29 Martie 2016)
Cele două idei din declarația lui Sensei Vladimir Jorga au o semnifcație aparte pentru dezvoltarea perspectivei grupului țintă și a funcției terapeutice spre care ar putea să se îndrepte oferta complexă de mișcare fzică și dezvoltare psihică a Karate Tradițional: copiii cu probleme și persoanele peste 50 de ani. Oare ”veteranii” practicanți de karate de peste 50 de ani nu pot f însoțiți de un public țintă special – persoane de vârsta a treia, care au nevoie de un sistem complex de mișcare, cu fundament spiritual ale cărei efecte sunt legate de plasticitatea creierului și de neurogeneză?
S-a descoperit recent că este falsă ideea că după o anumită vârstă creierul încetează să mai producă neuroni noi. Experimente științifce centrate pe exerciții de învățarea de lucruri noi – de exemplu, o limbă străină – au dovedit că acest proces de învățare creează neuroni noi și sinapse care conduc la îmbunătățirea capacității de cunoaștere a oamenilor în vârstă. Explicația este simplă: creierul lucrează, produce, învață, neuronii se activează și acolo unde nu există pentru tipul nou de sarcină, creierul creează sinapse noi – experimentul este legat de învățarea unei limbi străine.
Articol realizat de Conf. Dr. Ștefan Stănciugelu, aparut in "Revista de Karate Traditional" - numarul 1, noiembrie 2016. Revista editata de ACS Mind & Body
Alege clubul cu care dorești să intri în contact sau discută direct cu Federația Română de Karate Tradițional.
Înscrie-ți clubul pe Harta Karate-ului Tradițional din România. Clubul trebuie să fie acreditat și afiliat FRKT/ETFK/ITKF.
Trimite-ne un eveniment, antrenament sau articol despre Karate Tradițional și noi îl vom publica.
Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să ne contactezi.