CAMPIONUL
Revista de Karate Traditional #1
reporter: Valeriu Sofronie
Sensei Oliwer Dobre are 42 de ani şi este practicant de Karate Tradiţional, stilul Shotokan-Fudokan din anul 1990, find legitimat la C.S. Aluminiu Slatina. Multiplu campion mondial, multiplu campion european şi național, în decursul a 21 de ani a câştigat 3 medalii la Tineret şi 103 la Seniori, unde a reuşit să urce prima treaptă a podiumului de mai multe ori la Campionatele naţionale, europene şi mondiale.
OLIWER DOBRE: „3 MEDALII LA TINERET ȘI 103 LA SENIORI”
"Cum mă comport într-o luptă? Eu le zâmbesc adversarilor mei: dacă ei sunt Foc, eu devin Apă. Dacă ei sunt Flacără, eu sunt Vânt, dar și Apă: că dacă e doar vânt, Vântul stinge flacăra, dar aprinde jarul – să nu uităm asta…."
reporter: Care au fost condițiile în care ai început să practici Karate-DO?
sensei Oliwer DOBRE: În condițiile vremurilor de atunci, când m-am apucat de karate, eu m-am dus să-i bat pe toți. Asta a fost ideea de bază la vemea aceea. Ajuns în dojo, am fost educat să văd lumea altfel. Între timp nu am mai bătut pe nimeni...
reporter: Deci, în total, câți ani de practică – în sens de activitate neîntreruptă și direcționată către competiție - ai? La ce club ești legitimat?
sensei Oliwer DOBRE: Practic KT din 1990 și, din 1994 până în prezent, sunt în competiție fără a pierde vreun an. Mai exact, sunt în competiția seniorilor de 22 de ani, prinzând numai un singur an în care am participat la Tineret. În prezent sunt legitimat la C.S. Aluminiu Alro Slatina.
reporter: Cine ţi-a fost Sensei și care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat de la dânsul?
sensei Oliwer DOBRE: Sensei Ilie Dobre 7 Dan care-mi este și în prezent. Mi-a dat și mi-a arătat cărarea pe care trebuie să merg. Datorită caracterului lui și felului în care mi-a prezentat “cărarea”, am rămas pe ea. Mi-a prezentat-o în așa fel că nu am mai fost ispitit să urmez alte cărări.. Cred că asta face un atrenor! Asta m-a învățat și asta încerc să transmit și eu.
reporter: De ce Karate Tradiţional și nu Karate Sportiv?
sensei Oliwer DOBRE: Așa am pornit. După trecerea anilor mi-am dat seama că încă mai am multe de învățat în Karate Traditional și nu am motiv să caut altceva, atâta timp cât am făcut faţă multor situații de luptă sau de viață prin Karate Traditional.
reporter: La ce secţiuni ai intrat în competiţie?
sensei Oliwer DOBRE: La început am participat și la Enbu, Kata și Kata pe echipe. Dar în special Fuku-go și Kumite.
reporter: Au existat momente (în perioada de început, în special), în care nu erai hotărât să mai mergi la antrenamente? Dacă DA, cum ai rezolvat problema de nehotărâre și care au fost motivele din care au început aceste întrebări? Dacă NU, care crezi că au fost motivele pentru care atfel de întrebări de nesiguranță nu au intervenit în cazul tău?
sensei Oliwer DOBRE: Nu am avut în toţi acești ani această problemă, ba, din contră, eram așa de prins încât plecam din alte locuri din care nu mi-aș f dorit să plec, dar gândul că aș putea să pierd antrenamentul era mai puternic decât dorința de a rămâne departe de dojo!
reporter: Ce înseamnă pentru tine, deci în mod absolut personal, să practici karate?
sensei Oliwer DOBRE: Nu știu cum să răspund. Karate-le a devenit parte din mine în tot ceea ce fac: viața socială, familială, sentimentală, toate lucrurile bune mi s-au întâmplat din „vina” și din cauza karate-ului. Poate sunt printre puţinii
oameni care au reușit să-și facă dintr-un hobby modul lui de viață. (Poate mai sunt ca mine și asta ar fi minunat).
reporter: Îți amintești când și în ce condiții ai câștigat primul titlu?
sensei Oliwer DOBRE: În 1995 în Polonia a fost anul în care am participat la Tineret și am ieșit Campion Mondial la kumite.
reporter: În ce măsură acest prim titlu câștigat a contribuit la creșterea motivației tale pentru pregătire?
sensei Oliwer DOBRE: Din anul 2003 sunt în lotul naţional. Pe suprafață nu contează numele celui din faţa ta, contează modul cum abordezi lupta și, orice ai spune, ai emoții în faţa fecăruia. Dacă stai să te gândești cât de mare este numele celui din faţa ta, nu faci decât să intri pe suprafața cu un handicap. Ceea ce arta marțială nu te învață. Te învață să intri în luptă “shoshin”, decis 100%.
reporter: Cu ce alţi campioni români și străini ai intrat în competiţie? Pe cine ai reușit să învingi? Cine a reușit să te învingă și de ce? După ce te-ai mai întâlnit cu el în umătoarea competiţie, care a fost rezultatul?
sensei Oliwer DOBRE: De felul cum am învins... Asta nu se poate explica în cuvinte. Este vorba de starea în care te găsești în fața adversarului și cum găsești calea până la el. Nici o luptă nu se aseamănă cu alta! Cum am fost învins? De cele mai multe ori nu am intrat hotărât 100%, ce a ce a permis adversarului să mă prindă într-un moment de kio. Alte dați în încercarea mea de-a găsi alte căi de a ajunge la adversar in afara celor învățate. De multe multe ori am fost dezavantajat de arbitraj. Cel din urmă trebuie contracarat cu mai multă atenție pentru a nu da voie arbitrului să interpreteze situația împotriva ta, chiar dacă el a căutat în mod vădit să te dezavantajeze.
Când te întâlnești cu aceiași oameni cu care te lupți de ani, rezultatul este influențat de starea de zanshin din acea zi și de felul cum abordezi lupta. Nu poate devini nimeni un campion absolut. Este vorba numai de greșeală. Nivelul competițional este așa de mare și de valoros încât cel care greșește primul PIERDE. Noi toţi știm ăsta! Nu este unul mai bun și altul mai slab!
reporter: Care crezi că au fost factorii care au contribuit cel mai mult la performanța ta?
sensei Oliwer DOBRE: Este unul singur, antrenorul tău, el este cel care vede cel mai bine potențialul tău și te face pe tine să scoți TOT potențialul din TINE, atunci când tu crezi ca nu ai așa ceva. El este cel care te duce la PERFORMANŢĂ și tot El este cel care te ţine în PERFORMANŢĂ.
Sunt situații când tu nu vezi în tine ce a ce vede antrenorul în tine și tu nu te înțelegi, vezi plăcerea antrenorului de a lucra cu tine și tu nu înțelegi și te întrebi: ce are ăsta cu mine, ce a văzut la mine…
Deci, nu exista factori. Exista un singur factor: ANTRENORUL!!
reporter: Ce crezi că ar f făcut performanța ta mai rapidă și mai consistentă – în caz că ai f avut acele condiții, factori sau motivație etc. – Dacă te uiți acum în urmă? Ce consideri că NU ar trebui să apară la un karateka în pregătirea pentru competiție în nici un caz?
sensei Oliwer DOBRE: Nu ar trebui să apară uzura și plafonarea, plafonarea vine atunci când îți pierzi antrenorul și crezi că ai ajuns la un nivel la care ai impresia că nu mai ai nevoie de unul; părerea mea este că ai nevoie de un mentor toată viața ta în cazul în care mai ești într o activitate de genul acesta...
Ai această practică, cei tineri uită de multe ori, mai ales când au ajuns la nivel destul de ridicat, că antrenorii au fost și ei sportivi sau nu, dar sunt încă în această activitate și că ei nu au renunțat și au de venit de a lungul timpului mai înțelepți. Vreau să spun, chiar dacă ei nu se mai exprima fzic, în schimb, cunoștințele lor sunt mult mai aprofundate decât ale noastre, cei mai mulți uita asta când ajung și ei undeva mai sus de condiția de ELEV!
reporter: În ce măsură experiența ta competițională a contribuit la stilul de antrenament pe care îl ai acum?
sensei Oliwer DOBRE: Competiția scoate la iveală părțile slabe dintr-un antrenament și-ți aduce aminte unde mai ai de lucrat. Și, mai ales, ce mai ai de lucrat!
Interviu realizat de Valeriu Sofronie, aparut in "Revista de Karate Traditional" - numarul 1, noiembrie 2016. Revista editata de ACS Mind & Body.
Alege clubul cu care dorești să intri în contact sau discută direct cu Federația Română de Karate Tradițional.
Înscrie-ți clubul pe Harta Karate-ului Tradițional din România. Clubul trebuie să fie acreditat și afiliat FRKT/ETFK/ITKF.
Trimite-ne un eveniment, antrenament sau articol despre Karate Tradițional și noi îl vom publica.
Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să ne contactezi.