Fudokan și originile programelor de cercetare în Karate tradițional: Prof. Univ. Dr. Ilija JORGA - 10 DAN, Prof. Univ. Dr. Vladimir JORGA - 9 DAN

TRADIȚIA CONTINUĂ!
Revista de Karate Traditional #1
autor: Redacția

Cercetarea în domeniul Karate-Do este în mod categoric legată de numele fraților Ilija Jorga și Vladimir Jorga, doctori în medicina sportivă și Profesori la Facultatea de Medicină a Universității din Belgrad.

Ce doi profesori au folosit expertiza lor de cercetare în fziologie și anatomie, pe care au unit-o cu practica și expertiza de practicanți și Shihani ai Karate tradițional, realizând mai mult decât simple cercetări asupra efectelor și abilităților generate de practicarea Karate Tradițional (studii care s-au înmulțit în ultimi ani în mai multe discipline ale artelor marțiale). Cercetători în sens euro-american și Shihani în sens japonez tradițional deopotrivă, Vladimir și Ilija Jorga au generat un stil nou de arte marțiale tradiționale în anii 1980 – Fudokan, ca parte a Karate Tradițional.

Într-una dintre cele mai recente declarații pe care a făcut-o Shihan Vladimir Jorga, ca Președinte al Federației Europene de Karate Tradițional, acesta semnalează nevoia trecerii de la statutul de ”artă” al Karate Tradițional la cel de ”știință” – în special sub aspectul perspectivelor de abordare și cercetare asupra efectelor acestora asupra praticanților. Declarația este făcută cu prilejul vizitei generate de înscrierea orașului Piatra-Neamț în competiția pentru găzduirea Campionatului European de Karate Fudokan 2017 (cf. Ziarul Piatra Neamț, 29 Martie 2016; vezi și interviul live în: https://www.youtube.com/watch?v=uxfcMeL_BhI).

Vizita a fost prilejuită de invitația făcută de Sensei Nicolae Mărăndici și Sensei Paul Pintilie și a avut loc în perioda desfășurării la Piatra-Neamț a etapei pentru Zona Moldova a Campionatului Național de Karate Tradițional pentru Cadeți, Juniori, Tineret și Seniori (25-27 martie). Menționăm că primarul orașului, Dragoș Chitic, s-a arătat foarte deschis și interesat de perspectiva acestui campionat desfășurat în Piatra Neamț, care candidează pentru 2017 alături de capitale europene precum Parisul pentru organizarea Campionatului European de Fudokan.

Din discuția lui Sensei Vladimir Jorga cu jurnaliștii a reieșit că studiile publicate de Domnia sa în ultimi 40 de ani au demonstrat efectele pozitive ale practicării Karate Tradițional (în special, vârstele 5-12 ani) atât la nivel fiziologic, cât și la nivel psihic. Disciplina Karate Tradițional, consideră acesta, are efecte profunde în dezvoltarea caracterului copiilor, efecte măsurabile find cultivarea obiceiului de a munci, creșterea stimei de sine și conștientizarea responsabilităților individuale. La nivel fziologic, putem spune că ”Practicarea karate-ului influențează pozitiv sistemul cardiovascular, inima și vasele de sânge. Din punct de vedere metabolic, practicarea karate-ului poate controla nivelul de zahăr din sânge, trigliceridele, colesterolul.”, consideră Sensei Vladimir Jorga.

Redacția

Gichin Funakoshi

Hidetaka Nishiyama

Vladimir Jorga

Ilija Jorga

Dan Stuparu

Sponsorizează

Alege clubul cu care dorești să intri în contact sau discută direct cu Federația Română de Karate Tradițional.

Înscriere club

Înscrie-ți clubul pe Harta Karate-ului Tradițional din România. Clubul trebuie să fie acreditat și afiliat FRKT/ETFK/ITKF.

Postează info

Trimite-ne un eveniment, antrenament sau articol despre Karate Tradițional și noi îl vom publica.

Contact

Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să ne contactezi.