Sub înalt patronajul Alteței Sale Regale, Principele Radu al României
FIZICA si KARATE
Revista de Karate Traditional #1
autori: Prof. Valeriu Sofronie si Conf. Dr. Ștefan Stănciugelu
Cuprins:
Două corpuri sau elemente din Univers care au existat împreună vor rămâne într-o legătură invizibilă dacă vor fi separate, ne spune fzica cuantică. Între Sensei și Discipol există o astfel de legătură cuantică: Mintea discipolului va avea permanent efectele acestei existențe împreună cu mintea Senseiului.
Fizicienii care studiază mecanica cuantică sunt poate oamenii cei mai conștienți că nimic în jurul nostru nu este ce vedem noi și că nu există limite reale. În lumea cuantică a energiei nu există cauză și efect, particulele nu au un loc în spațiu sau un moment în timp. Una și aceași particulă poate f ÎN ACELAȘI MOMENT undă sau corpuscul și în mai multe locuri, în funcție de prezența/absența conștiinței umane (aparatul de măsurat). În lumea energiei cuantice două obiecte – să zicem două molecule de ADN care au fost separate, pot intra în relație (i) ori cu o viteză mai mare de viteza luminii – Einstein nu a acceptat niciodată asta, căci îi ruina teoria, (ii) ori se află permanent în conexiune pe care noi nu suntem capabli să o vedem cu tehnologia noastră actuală, ori (iii) pot fi modifcate prin intenție (gând) – relații de non-localizare.
Experimentul la care ne referim a dovedit că două molecule care au fost anterior împreună, separate la o distanță care nu pemite interferențe de câmp magnetic sau alt schimb direct de informație între ele (New-York și Tokyo au fost aici locurile în care se aflau laboratoarele experimentului), reacționează împreună într-o relație de neînțeles: daca acționezi asupra moleculei de la Tokyo, atunci apar aceleași modifcări de stare și reacții in acelasi timp și la ”sora” ei de la New-York.
În mecanica cuantică situația se explică prin ceea ce este cunoscut drept ”Entanglement” – o legătură nemăsurabiă cu tehnologia actuală și nesesizabilă, de neexplicat și de neînțeles în lumea macro-obiectelor în care trăim – gândim, avem experiențe senzoriale ”normale”. Este vorba despre un fel de ”întrepătrundere” subtilă între lucruri care s-au aflat împreună un timp. O data separate, ele poartă amprenta acestei co-existențe, în sensul ”entanglării” – al ”urmelor” imprimate de existența împreună.
O idee pe care o introducem brusc acum are avantajul că este ușor de intuit și simțit, de fapt, de către practicanții de karate-do: Un Sensei și un discipol nu reflectă tocmai această idee a entanglării? Știm cu toții că purtăm cu noi permanent învățăturile Senseiului de la care am învățat – ele pot evolua, crește, se dezvoltă, se adaptează la propria noastră personalitate, dar, amintirea practică a acestei co-existențe în învățare (și nu numai) va rămâne în noi pentru totdeauna.
Lumea cuantică este lumea microparticulelor și a energiei - despre care știm mai puține lucruri decât am vrea și care intră în conflict cu opiniile și cunoștințele noastre din lumea macro-fizică. În această lume lipsește relația cauză-efect, ne debusolează ideea că materia poate fi și undă și corpuscul în același timp și, încă mai greu de acceptat – una si aceeași undă sau particulă poate fi în mai multe locuri deodată etc..
În Karate-Do există lumea macrofizică - cea ”rațională”, în care folosim Neocortexul și urmărim explicațiile Senseiului pentru a ne însuși tehnica, alături de o lume a energiei, care apare în timpul practicii și al asimilării tehnicii. Această practică în care se formează tehnicile va sfârși prin a fi ghidată de gangionii bazali ai creierului. În Kumite nu se luptă cu Neocortexul, ci cu creierul nerațional, de supraviețuire, care are acces la Zen. O Kata bine însușită se execută într-o stare de Mushin și Zanshin - stări care nu mai aparțin nici creierului rațional, nici științei newtoniene - ambele sunt stări în care Mintea creează și gestionează energie.
Din perspectiva fzicii, se pare că în Karate tradițional existăm în DOUĂ LUMI. PRIMA LUME este lumea newtoniană: lumea macrofzică, în care trăim zi de zi și pe care o cunoaștem - există cauzalitate, orice lucru are un loc în spațiu, în timp, determinism măsurabil etc.. Aceasta este lumea în care învățăm în mod rațional de la Maeștri și verifcăm traseele și componenetele tehnicii - studiem în sensul în care școala euro-americană procedează zi de zi: se folosește Neocortexul.
A DOUA LUME este lumea exercițiului și a practicii de după ce ai început să stăpânești tehnica ori kata, mișcarea, atitudinea etc., după exercițiu fzic cu repetiții nenumărate: acum Neocortexul dispare din ecuația mișcării, mișcarea find preluată de GANGLIONII BAZALI, care se ocupă de mișcările naturale ale corpului – de ex. Neocortexul este implicat în salutul și poziția de plecare pentru o kata – după aceea, Mintea și Corpul devin un întreg care generează starea de trăire a execuției – Mushin.
Ganglionii bazali se ocupă de mișcările natural – repetitive, interiorizate, pentru care nu trebuie să te gândești - mersul pe jos de exemplu, după ce ai decis prin Neocortex să te ridici, este preluat de ganglionii bazali - nu ne mai
gândim la cum ni se mișcă picioarele. Ganglionii bazali fac parte din Creierul mijlociu – cel care se ocupă de supraviețuire și care decide în multe situații fără ca Neocortexul să poată interveni. Adesea, pur si simplu Creierul rațional este ”sărit” în deciziile emoționale – frică, foame, iubire, ură și alte emoții puternice. Acesta este motivul pentru care cei care execută kata în starea de MUSHIN spun că ”propriul corp îi conduce”. Neuroștiința spune același lucru pe care Karate Tradițional l-a descoperit de secole: ”Corpul te conduce”, căci el a devenit Creierul tău.
Interesant este că, în limbajul flosofei Zen, cu secole înainte de a se descoperi că Mintea este permanent legată de Corp (A. Damasio, Self comes to Mind, teorie revoluționară, 2014), călugării Zen au spus-o chiar mai apăsat decât neurologii de astăzi: când intri în starea Mushin, Corpul și Mintea devin una și trăiești prezentul continuu, nu ești în spațiu sau în timp și faci cu toată fința ta un singur lucru – cel din prezent. Încă mai clar, în același fel ca în fzica microparticulelor, călugării Zen ne spun ceea ce fzicienii lumii cuantice încearcă să ne convingă astăzi - un lucru cu care greu cădem de acord prin educația și viața cotidiană în ”lumea newtoniană”: în lumea cuantică (a Gândului, a energiei – Mushin) a microparticulelor nu există trecut, prezent ori viitor – totul este un prezent continuu.
Greu de crezut pentru cei educați în fizica newtoniană, dar, simțurile noastre și așa-zisele experimente ”realiste” sau dovezi experimentale ne pot înșela amarnic. Lucrurile nu sunt adesea așa cum ni le prezintă simțurile.
faptul că obiectele nu se termină niciodată acolo unde ”vedem” noi cu proprii ochi că se termină este un lucru știut deja. Să facem o listă de situații care nu par deloc ”normale”, împreună cu psihologi care semnalează aceste ”anomalii” ale simțurilor și ale Naturii (A. Nuță, 2007):
Există deci un câmp energetic împrejurul nostru pe care nu îl vedem, așa cum există o Inteligență a Materiei pe care nu o sesizăm în mod obișnuit și a cărei ”simțire” se pare că am pierdut-o prin ruperea de Natură.
KARATE-DO este o șansă de a ne recupera aceste abilități și de a ne conecta la Sinele Primordial, de ființe care fac parte din Natură, comunică între ele fără intermediari tehnologici, ”simt” Natura și energia Universului, oferindu-ne acces la o Inteligență pe care mașinăriile și tehnologia inventată în timp nu o pot accesa și de care noi ne-am rupt.
KARATE-DO este mai mult decât un exercițiu sportiv – tocmai aici este diferența față de KARATE - JUTSU (colecție de tehnici și practici, instrumente de apărare organizate în sistem de tactici și configurații de tehnici de atac și apărare), de care Sensei Funakoshi s-a rupt în momentul în care a fost invitat de Prințul, apoi Împăratul Japoniei în 1916 să introducă sistemul său de ”luptă cu mâinile goale” în Japonia.
CÂT DE EMPATICI SUNTEM NOI? Faceți testul de mai jos și veți vedea.
Empatia este cunoscută drept abilitatea de a simți-recunoaște stările emoționale ale altora. Pentru un Karateka, a fi empatic înseamnă a recunoaște stările adversarului. De exemplu: Se teme?, Este prea încrezător în sine și în superoritatea lui?, Se află în Kyo sau nu?, Care este momentul în care poți să îi induci o stare de Kyo (vulnerabilitate, incapacitate psiho-fizică pentru un timp, de care ai nevoie pentru a-i lua sub control Mintea și a puncta în competiție)? etc..
A fi empatici înseamnă deci a ne putea racorda la stările emoționale ale altora și a le înțelege. Un tip special de neuroni din cortexul frontal inferior și lobul parietal se activează atunci când privim la cineva că desfășoară o acțiune - în mintea noastră acești neuroni imită aceeași acțiune, ca și când am executa-o noi înșine. De aceea se și numesc NEURONI OGLINDĂ. Ei se dezvoltă înainte de vârsta de 1 an și ajută să se declanșeze mecanisme înnăscute, precum și procese de înțelegere la această vârstă, a acțiunilor celorlalți – ex. când te strâmbi la un copil ori când îi zâmbești.
Neuronii oglindă reprezintă o arie specială pentru Karate-Do, căci ei se ocupă de imitarea mișcărilor celuilalt – lucru important în învățarea de la Maestru în execuția tehnicii. Noi vă propunem un exercițiu pentru a verifica predispoziția de a empatiza cu ceilalți – neuronii oglindă sunt esențiali în pocesul de empatizare – de înțelegere a stărilor celorlalți.
EXERCIȚIU. Aveți în față o lămâie frumoasă – e galbenă, mare, solidă și plină de zeamă. Tăiați ușor coaja și apropiați-o de nas – se simte mirosul de coajă de lămâie? Da. Acum așezați lămâia pe masă și tăiați-o în două – ușooooor cu grijă, să nu curgă zeama – deja simțiți că a curs puțina zeamă pe degete (cinstit? vă vine să vă lingeți degetele), dar vă abțineți încă. Mirosiți apoi cele două jumătăți de lămâie pline de zeamă și simțiți mirosul – vă vine să lingeți zeama de pe ele, dar vă abțineți – nu e frumos… Apoi apăsaaaaați una dintre jumătăți pe storcător și auziți cum curge lichidul în vasul storcătorului și apăsaaați din nou si apoi nu mai rezistați și beți direct din storcător zeama de lămâie… pffff.. E bună?
Dacă până acum s-a întâmplat să vi se ”lase apă-n gură” înseamnă că neuronii oglindă s-au activat și au imitat acțiunea reală, trimițând semnale la papilele gustative, care s-au activat ca și când ați avea în față o lămâie. În acest caz sunteți o persoană cu putere empatică foarte mare și cu o predispoziție consistentă de a învăța privind la alții, fără să fe nevoie de limbaj și explicații care implică Neocortexul.
Autor: Conf. Dr. Ștefan Stănciugelu
Anii ’90 au adus o descoperire epocală în neuroștiință - existenţa unor neuroni cu proprietăţi speciale în învăţare și relaţionare: NEURONII OGLINDĂ. Prezenţa acestor neuroni explică multe dintre comportamentele noastre, inclusiv relaţia dintre maestru și discipol în artele marţiale tradiţionale. Între altele, prezența acestora ne permite să internalizăm emoţiile și intenţiile altor persoane și să creăm în noi circuite de rezonanţă care să conducă la conectivitate și învăţare socială.
Creierul nostru dispune, prin intermediul acestor sisteme de neuroni oglindă, de procese prin care poate înţelege acţiunile altor persoane și face conexiunea dintre comportamentul lor și propriile noastre sisteme motorii și comportamentale. Cum vedeți în imaginea de mai jos, maimuța mă imită, scoțând limba la vederea limbii mele scoase, copilul cască gura mare, la vederea mișcării similare la mamă iar elevul execută tehnica după maestru. În plan emoțional - social, când văd o persoană că plânge, voi plânge și eu. Când o văd râzând, râd și eu. Imaginaţi-vă numai ce-ar însemna un răspuns de tipul comportamentelor de tip râs la perceperea stării de tristeţe a altora!
Nu pot să ajung la o practică superioară în niciun domeniu, cu atât mai puţin în karate, dacă nu pornesc de la aceste sisteme de imitaţie. Dar imitaţia este totul? Cu ea se începe și se sfârșește tot? Maeștrii japonezi răspund scurt: NU, nu este tot. Pentru aceasta, ei au introdus conceptul de SHUHARI.
SHUHARI înseamnă, pe scurt, SHU + HA + RI.
Stadiul SHU: Cursantul începător urmează învățăturile unui maestru. Maestrul arată (de fecare dată executând el însuși) iar cursantul execută. Nu pune niciodată întrebări de genul „De ce este așa? Nu se poate și altfel? Eu sunte de părere că...”. Nu cere lămuriri despre fundamentul celor învăţate, despre flosofa din spatele tehnicii predate. Trebuie doar să repete până la perfecţiune.
Veridicitatea celor învăţate trebuie să o afle nu din răspunsuri la întrebări (pe cale teoretică) ci din nivelul superior al practicii maestrului. Maestrul este însăși tehnica.
La el, tehnica și flosofa tehnicii sunt una. La acest stadiu, cu cât mai multă vorbire despre, cu atât mai puţine șanse de evoluţie. Întregul comportament al elevului este acum unul drept - liniar, fără linii curbe, fără linii întrerupte.
Stadiul HA: De la un moment dat, elevul începe să se ramifce. Odată învăţate practicile de bază, el devine capabil să învețe principiile și teoria de la baza tehnicii. Acum el va avea o mișcare circulară, fără a se mișca în cerc. Privește ce fac și alţi maeștri, poate urmări chiar alte stiluri, mânat de nevoia de a înţelege cât mai mult.
Nevoia de înţelegere personală îl face să trădeze puţin, dar nu din porniri de orgoliu sau mândrie deșartă, ci din necesitatea de a accede la tehnica care să îl exprime pe el și nu pe maestrul său. Maestrul adevărat nu poate decât să
încurajeze o asemenea îndepărtare de conţinutul predat, el însuși ajungând ceea ce a a ajuns procedând la fel faţă de maestrul său.
Stadiul RI: Odată ajuns aici, practicantul și-a internalizat atât de mult tehnica încât aceasta a devenit propria sa practică. Treptat, aceasta devine un fel de „artă fără artă”, caz în care tehnica devine una personală, adaptată perfect respiraţiei, mișcării, gândirii și personalităţii sale bio-psiho-sociale. El va învăţa făcând, persoana sa inconștientă devenind sursa creaţiei. Abia acum el se va simţi și comporta ca o finţă liberă, eliberată de cerinţe și norme exterioare. Acum a devenit el însuși un maestru pe care și alții îl vor imita inițial, pentru ca mai apoi, să-l depășească.
Asta înseamnă de fapt RESPECT!!
Oss, Sensei!
Autor: Valeriu Sofronie
Articol realizat de Conf. Dr. Ștefan Stănciugelu si Prof. Valeriu Sofronie, aparut in "Revista de Karate Traditional" - numarul 1, noiembrie 2016. Revista editata de ACS Mind & Body.
Alege clubul cu care dorești să intri în contact sau discută direct cu Federația Română de Karate Tradițional.
Înscrie-ți clubul pe Harta Karate-ului Tradițional din România. Clubul trebuie să fie acreditat și afiliat FRKT/ETFK/ITKF.
Trimite-ne un eveniment, antrenament sau articol despre Karate Tradițional și noi îl vom publica.
Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să ne contactezi.