Clubul de KARATE TRADIȚIONAL „MIND & BODY” proiectează şi desfăşoară un program inovativ, unic și complex de activităţi sportive specifice karate do - ului tradițional, ca activitate de întreţinere şi performanţă fizică și a unor module specifice de dezvoltare a personalității cursantului.
În viziunea noastră, scopul parcurgerii unui program de karate în varianta sa tradițională nu poate fi decât dezvoltarea personalității cursantului ca întreg (unitatea structurilor biologice, emoționale și intelectuale). În acest sens, Programul „MIND & BODY” de dezvoltare personală prin artele marțiale tradiționale japoneze vizează creșterea performanțelor intelectuale, a capacității de control și a încrederii în sine a cursanților, folosind o metodă inovativă care împletește știința modernă, în special neuroștiințele, cu pedagogia tradițională japoneză a cărei eficacitate a fost dovedită de-a lungul secolelor.
De-a lungul perioadei de pregătire, participantul la program va fi capabil: să învețe mai bine; să relaționeze emoțional și comportamental la valori crescute în toate mediile sociale; să-și activeze potențialul de dezvoltare fizică a organismului, făcându-l apt de performanță în condițiile unei stări de sănătate crescute.
Revista de Karate Tradițional - Journal of Traditional Karate.
Clubul de karate Mind & Body editează această revistă de specialitate în ediție bilingvă Romana - Engleza dedicată cercetării în domeniul Karate-Do, prin identificarea de extensii ale activității, practicii și filosofiei stilului traditional de karate către științele socio-umane și neuroștiințe.
TELEFON
0761487168, 0745083846
EMAIL
valericasofronie [at] yahoo [dot] com
stanciugelustefan [at] gmail [dot] com
SOCIAL MEDIA
Pagina Facebook
SALI SI PROGRAM DE ANTRENAMENT
Alege clubul cu care dorești să intri în contact sau discută direct cu Federația Română de Karate Tradițional.
Înscrie-ți clubul pe Harta Karate-ului Tradițional din România. Clubul trebuie să fie acreditat și afiliat FRKT/ETFK/ITKF.
Trimite-ne un eveniment, antrenament sau articol despre Karate Tradițional și noi îl vom publica.
Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să ne contactezi.